Lungul drum al scurtei vieți

IMG_7368

Echeveria secunda

Click!
Atât ne desparte de final. Ne cramponăm zi de zi de toate nimicurile ce ne ocupă trăirea și tihna, mereu suntem frustrați de fel de angoase, cum spune vorba prietenului meu  “angoase de burgezi”.
Viața ne e împânzită de frici, de frustrari, de compeții permanente și total nefolositoare, de gelozi și pismă. Mereu e altcineva de vină, mereu găsim scuze meschine pentru tot, mereu îl avem în vedere pe “dacă”, dacă avem, dacă făceam , dacă, dacă și iar dacă. Oare nu e mai simplu acționează și asumă? nu e mai frumos să fi atent și să iubești, iubeste tot ce faci, asumă-ți, trăiește și nu învinovății pe nimeni pentru faptele tale,  nu căuta să judeci, să te apuci să dai verdicte ieftine., să pui mai presus de toate oricare din minunațiile pe care tu le-ai fi facut dacă. Dacă ce? Dumnezeu ne-a creat prin cuvânt, și-a asumat tot ce a facut, ne-a dat darul să algem singuri. Ce am ales? O sumedenie de scuze!
Ia să ne uităm nițel la faimosul Adam și la întâmplarile din grădina Edenului cu privire la pomul cunoșterii binelui și al răului; “Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.” Știm că femeia(iar femeia), ispitită de șarpe a păpat din roadele pomișorului apoi i-a dat lui Adam. Efectul? li s-au deschis ochii (așa e povestea). La întrebarea firesca a lui Dumnezeu: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” Ei! Ce-a făcut Adam? A dat vina pe femeie astfel: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.” Prin urmare a început să se scuze, să caute iertare și puna pe umerii Evei întreaga nenorocire. (Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Adam asta nu ar fi mâcat), Dumnealui nu a fost în stare să iți asume fapta. A avut liberul arbitru pe care ni la lăsat Dumnezeu, să alegem ce credem de cuviintă. Continuând exemplu dat, oare ce a făcut Eva cand Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.” Alta scuza, acelasi rezultat. A dat vina pe șarpele care de-acum era plin de bucurie ca a descoperit ce-a mai jmechera jmecherie – scuza. Scuza involuntară. De atunci tot timpul altcineva este de vină. Judecăm dupa mintea noastă îngustă fără a reuși să trăim în tihnă și bucurie clipele ce ne sunt lasate cu dragoste.
Suntem prinși într-o stare de adormire incredibilă, de parcă pomul ăla din Eden era plin de fenobarbital. Haine, modă, gresie în baie asortată cu bocancii de iarnă, curațenie de primăvară și iarnă, vin sărbătorile, de parcă nu e sărbătoare ăn fiecare zi că deschidem ochii și umblăm pe fața pământului. Ne propunem fel de fel de sarcini de îndeplinit, după anul Nou, pana la Paște, după ziua mea, etc. Mereu găsim altceva de făcut, orice, fără a ne gândi la noi, la sufletul nostru, blocați într-o micime inimaginabil de incredibilă. Ne supărăm pentru nimicuri unii pe alții, căutăm mereu să avem dreptate, o dreptate pur subiectivă fără pic de noimă și susținere. Unchiul din Germania mai spunea că nimic din ce a creat Universul nu e împotriva noastra. Vreți să spuneți că nu are dreptate? noi suntem împotriva noastră, uitând Iubirea pentru Dumnezeu, uitând Iubirea pentru noi și pentru aproapele nostru.
Trăim în trecut gândindu-ne la viitor și uităm să fim, să existăm ACUM. Dorința de putere prin care să conducem, să subjugăm, să posedăm lucruri și valori cu riscul de a ne declara sclavii lumii noi ne duce evident la renunțarea de sine. Ne zbatem pentru primul loc chiar și atunci când nu există.
Împărțim dreptatea în stânga cu dreapta plini de fățărnicie și orgoliu, uitand de noi, uitand de faptul că toți trăim pe aceeași planetă, pe care ne-am născut ieri, trăim acum și murim mâine. Atât. Totul e la o distantă de un click. Vă rog să recitiți poezia lui Miron Costin “Viața lumii”dând click aici și trageți singuri învățăturile.
Am pornit scierea acestui articol de la o întamplare petrecută mai de ună zi pe autostrada Soarelui Apune (mergem spre Bucuresti după orele amiezii) când la 200-300m în fața mea o mașină a zburat în prin aer rostogolindu-se de cel puțin 5 ori, lovindu-se de pământ când cu botul când cu dosul în afara carosabilului pe arătură gliei stramoșești. Obiectele din masină erau împraștiate pe o suprafață de cca 200mp, pe o lungime de cca 150m. Urmările accidetului au fost groaznice, o masină praf, un șofer disperat, viu și nevătămat, soția acestuia lipită de pământ sub greutatea mașinii. Cauza? O secundă de adormit la volan. Câți de „dacă” încap în această situație?  dacă, dacă, dacă….Totul e la o distanța de pocnit din degete, de un click. Oare cei din mașină erau certați?, apucaseră să își spună Te iubesc în ziua aceea? s-or fi îmbrățișat în dimineața aceea? ș-au zâmbit măcar o dată în ultimele 48 de ore? răspunsuri nu găsim. Oare ce i-a împins pe acei oameni să plece cu orice preț și în orice condiții la drum? Toate sunt numai supoziții și judacăți, care nu fac nimic, nu aduc nimic. Liniștea în care trăim, asumarea vieții noastre dau valoare, tinhă și lipsă pripelii. Am adus în discuție acest fapt plecând de la multele frustrări și frici în care ne scăldăm zi de zi, de la lipsa noastră de atenție pe care o manifestam față de ce ni se întâmplă zi de zi, de faptul că uităm de noi pentru nimic amintindu-ne de nimic pentru noi, ca tot ce facem este doar că altcineva ne judecă și ne judecă și dacă, ar fi fost dar nu a fost.
Ce facem cu iubirea, cu atenția? Uite ce zice Omraam Mikhaël Aïvanhov: “Vreți să fiți fericiți? Învățați să cultivați această calitate atât de prețioasă: atenția. Atenția întreține iubirea, ea întreține viața. Fiți atenți nu numai la ființele umane, dar și la arborii, la florile întâlnite în cale, la picăturile de rouă, la fluturi, la insecte, la păsări…Puteți apllica acest sfat și în viața voastră interioară. Fiindcă și în voi există niște fluturi care zboară din floare în floare și niște păsări care cântă în copaci. Uneori, deschizând fereastra dimineața, vă simțiți copleșiți de niște prezențe invizibile, asemănătoare celor  din poveștile cu zâne, este ca și cum niște picături de rouă ar străluci pe florile și frunzele sufletului vostru. Fiți atenți la această senzație, nu o lăsați să se risipească fără a încerca să o rețineți cel puțin o clipă, pentru că ea este cea care va face o poezie din ziua voastră.”

Atât ne desparte de final. Să fim pregătiți! Click!

Posted on by cdmitroi Posted in Între Cer și Pământ

Add a Comment