Un punct de vedere

Că a fost sau nu o mână criminală, nu pot judeca.colectiv-club-620x330

Sunt îndurerat de evenimentele din Clubul Colectiv, am prieteni dragi răniti în spitale și le doresc din inima să revina cât mai curând în jurul nostru.
Ce m-a determinat însă să scriu, are legătură cu atitudinea celor  248 de biserici din București  în raport cu durerea celor care au murit , cu durerea celor răniți, cu durerea celor ce plâng continuu de atâtea zile. Urmărind stirile și veștile cu privire la evenimentele din Clubul de Foc nu am văzut nici o reacție (NICI O REACȚIE) a bisericii ortodoxe Române (mai departe bor). Conform dicționarului limbii Romane cuvântul ortodox înseamnă:  Care ține de Biserica creștină răsăriteană, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului.
Acum că am lămurit cum e cu bor-u, susțin că bor-u, în frunte cu întreaga adunatură de fețe bisericești, flamânzi, goi și gonind după o putere himerica, au uitat motivul pentru care au ales să îmbrace haine monahale, au uitat cu desavârșire de iubirea aproapelui.
Este clar că ei, mai marii bisericii nu au de a face cu mesajul lui Isus Hristos, atăta timp cât nu s-au sinchisit să facă o slujbă de iertare în fața acelui club de unde au plecat atătea suflete.
Dragi reprezentanți ai bor, mesajul hristic este să vă iubiți aproapele, mesajul este sa ii ocrotiți pe cei suferinzi.  Este clar, precum cerul de duminica 31.10.2015, că ceea ce propavaduiți voi nu înseamnă creștinism, ba chiar rezultă că nici creștini nu sunteți. Creștin înseamnă compasiune, creștinism înseamnă iubire necondiționată, creștinism înseamnă slujire, ori nici una din virtuțiile enumerate mai sus nu fac parte din valorile morale și etice ale fețelor bisericești.
Măi creștinilor din cadrul bor, unde va e mă pioșenia, unde va e mă iubirea de care vorbiți langa-langa la fiecare slujbă, pe toate posturile de televiziune și radio, unde v-a pierit compasiunea și mila, unde s-a voalat slujirea? Nu cumva ați uitat ce a făcut Isus față de ucenicii lui? Vă trezesc eu, drepților adormiți:  Ioan 13:14. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să ca să spălaţi picioarele unii altora.
Oare ce a vrut să spună scriptura? Unde e alinarea voastra spirituală față de copiii morți și răniți, unde e compasiunea bisericii pe care trebuie, TREBUIE băi, TREBUIE s-o aveți,  că vă bateți cu caramida în piept că sunteți unsi cu Duhul Sfant (care, între noi fie vorba vă cam încurcă ploile când e vorba de băgat mâna în buzunarele enoriașilor)?  TREBUIE să fiți alături de oamenii care suferă, alături de  oamenii care și-au pierdut copiii, alături de oamenii care și-au răstignit copiii pe crucea democrației mizerabile în care vă complaceți ca porcii de atâta amar de vreme, sfidând oamenii nevoiași, sfidând drepturile omului cu arhaismele voastre și prostind oameni cu frici și blesteme de neînchipuit. Fețelor, toti copiii ăia au fost botezați  în numele lui Hristos, dar voi i-ați pierdut pe drum cu ignoranța voastră, cu fețele ălea băloșind la buzunarele fiecărui om.  V-ați gândit voi că o parte din cei ce au murit au trecut pragul bisericii ridicând rugăciuni să ia un examen ori să se roage pentru sănătatea părinților și a bunicilor (și au băgat niscaiva parale, impozitate deja, în cutia voastră a milei) sau v-ați gândit voi în hăhăiala voastra că părinții acelor copii s-au dus ca chiorii și au stat ore în șir să pupe moaștele ori au făcut pelerinaj la Mănăstirea Prislop umplându-vă visteriile?  V-ați gândit la ei? Acum când au nevoie de voi, voi v-ați ascuns ca niste lași, ca niște neica-nimeni?
Vă plângeți în ultima vreme că nu mai vine lumea la biserică! Acum sper să înțelegeți mesajul absenteismului. Nici eu nu mai frecventez locurile acelea minunate pentru ca ați transformat casele de rugaciune în peșteri de tâlhari. Dacă privim mai bine în trecut (vreo 2000 de ani) nu vă deosebiți cu nimic față de fariseii care l-au răstignit pe Isus.  Aceeași doctrină oarbă, aceeași dogmă goală ați făcut și voi. În curtea tuturor bisericilor ați organizat aprozare unde vă vindeți marfa voastră, iar oamenii, în loc să caute liniștea și pacea sufletească, se îmbulzesc la sopingăială ieftină fără valoare. Măi evlavioșilor, ia să spuneți voi repede, un om în suferință nu are nevoie de alinarea voastră, purtători de cuvinte de duh?
Văzui că Monseniorul Ion Robu a avut decența și respectul pentru niște ortodoxi  să vină la locul cu fapte mizere și a zis: Îl rugăm pe Dumnezeu să le dea mângăiere și speranță. I-am spus lui Dumnezeu că îi cer iertare pentru că noi toți, noi cei din țară, nu am făcut nimic deosebit ca să nu se întâmple așa ceva, ca România să fie altfel. Ar trebui să ne fie rușine, nouă tuturor, și Guvernelor și instituțiilor  statului, și bisericilor, pentru că nu am schimbat ceva în țara noastră în 25 de ani și ne pare rău, trebuie să le cerem iertare celor care au murit și apoi să ne rugăm. Voi de ce nu faceți asta fariseilor? Ce vor să însemne cuvintele lui pf.daniel: Nu învăţaţi dumneavoastră Biserica ce rol are ea. Învăţaţi mai bine ce-i credinţa ortodoxă. (…) Să vină lumea la biserică, nu la club. Asta este rânduiala Bisericii.  Voi așteptați invitație, sunteți mândrii de statutul vostru și vă e frică de linsaj. Voi ați înrăit lumea, voi opulenții cu masini scumpe la ușă și cu toate scutirile de taxe și impozite. VOI!! Voi ați îndepărtat oamenii de biserică, voi i-ați alungat, cu atitudinea voastră goală.
Clar că o să îmi vorbiți de sataniști. Ce e ăla bre Satanist?  Voi numiți sataniști niste oameni frumoși care cânta și detestă mizeria în care ați aruncat o lume întreagă? Ați avut decența să ascultați versurile? Ați făcut o analiza pe text?  La școală ați fost?  Vi se pare vouă că dețineți adevarul Universal?  Gogule, muzica aia e o atitudine, e o miscare care crează personalități intelectuale deosebite. Muzica rock este un gen muzical specific celei de-a doua jumătăți a secolului XX și secolului XXIInstrumentele muzicale de bază pentru rock sunt chitarele electrice (varianta standard cu șase corzi și chitara bas) și bateria, însă în multe subgenuri se întâlnesc și claviaturi (pianorgă electronicăsintetizator) sau alte instrumente.

Ați văzut prea puține și judecați prea mult! NU AVEȚI DREPT DE JUDECATĂ!! Voi trebuie doar să propavăduiți evanghelia, nu să dați verdicte.
Căutați să îi atrageți pe tineri cu vorbe frumoase, pe întelesul lor (atenție, sunt foarte inteligenți, nu-i mai aburiți cu prostii).  Din fericire pentru noi, avem de unde să ne informăm că pămânutul este rotund, avem de unde să ne informăm că Soarele se învârte în jurul pământului și, spre surprinderea voastră ne iubim aproapele și nu mai punem botul  la manipularea voastră, iar asta vă irită, nu-i așa?, vă pierdeți  popularitatea.
Măi mult prea fericitule (cred și eu, la câți bani are și câtă dictatură a instaurat în bor, să tot fie fericit) intemeietorul Bisericii pe care o reprezinți se ducea în casele vameșilor, statea la mese cu curvele și cu toți bandiții (ba pe unul din ei l-a luat cu El în Rai) și nu se plângea cum te plângi tu ca o fată mare. Ia să facem o aducere aminte. Matei 18:11 Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.

Așadar, dragi voi de la bor, lăsați fățărnicia, nu vă mai ascundeți după cuvinte neînțelese nici măcar de voi și dați o tură printre oameni, merită încercat să dați puțină iubire, poate cine știe, mai câștigați puțină clemență, căci de la voi trebuie să plece iertarea, iubirea, slujirea.
Nu vreau să fiu greșit înțeles, tot ce am scris se adresează celor ce conduc bor-u, nu are nimic de a face cu minunații Preoți ce sunt reprezentați de bor. Cunosc astfel de Preoți pe care îi iubesc și le mulțumesc pentru înțelegere.

Aseară, în Piața Universității s-a rostit rugăciunea “Tatăl Nostru”, nu sunt bre sataniști, pentru că și satanistul, în pragul disperării bagă, de control, un Doamne-ajută.

Posted on by cdmitroi Posted in Între Cer și Pământ

One Response to Un punct de vedere

  1. Adrian Gheorghiu

    Consider ca luat la gramada articolul poate duce neavizatii intr-o directie gresita, asa ca propun o analiza pe cateva puncte:
    1.Religia: Da sau Nu
    Categoric Da ,se impleteste cu istoria noastra(si asa vedem ca incet…incet.. se pierd etape de istorie,dacii si marii nostri eroi ridiculizati sau re-denumiti, sau omisi din cartile de istorie).Cred sincer ca istoria trebui sa fie si o poveste frumoasa nu o insiruire seaca de evenimente fara trairi si, chiar daca se mai exagereaza putin,adica am casapit 15spe mii de turci si de fapt au fost fro 2mii sensul sa fie in spiritul de a insufletii acest popor,de a-i da eroi de care are nevoie!
    De altfel, biserica ofera o scara de valori in esenta religiei si cred ca oamenii aun nevoie sa creada in cineva,un sistem de referinta… cata vreme societatea ne izoleaza si insingureaza.

    2.Ortodoxia Dogma
    Decizia de a trece la ortodocsi a apartinut unui rege moldovean parca Vasile Lupu,sigur e pondeva pe guugal si acest moment.
    Dar,a cam ramas neschimbata de sute de ani,poate ar fi recomandat sa o mai aducem in anul 2000,un “up-grade” minor, un face-lift, cum ar fi:sa avem banci si sa stam jos la slujba in biserica,sa dam un alt inteles la: “nu fa… asta ca te pedepsete domnul…(Domnul nu pedepseste..)

    3.Scopul si Rolul Bisericii Ortodoxe in societate.
    Scopul …greu de scris, il stim dar e dificil de pus pe hartie,e complex, e ceva ce tine de cum spunea Rumburak de “Doamne ajuta!!!” strigat la cutremur!Poate de istorie, de copilarie,sau nu.
    Daca noi il stim si preoti care Nu au venit la nefericitul eveniment in Acea Noapte si erau aproape si au stiut,si in zilele urmatoare nu au rezonat cu oamenii…se mai cheama preoti?Sau farisei?
    Aici imi amintesc de o materie din scoala “Teoria sistemelor” si un desen cunoscut de toata lumea ala cu o sageata si reactia “negativa”, adica un sistem stabil.
    Nu vad rolul bisericii pe sageata aia dreapta in zona de conducere cum e acum si pretendent la “ciolan”,ci ca reactie negativa de stabilizare pentru rezolvarea problemelor sociale, cantine sociale, un punct de polarizare a initiativei umane, adica: Preotii alaturi de oameni!!!
    Poate mai tragem cu ochiul si la vecinii nostrii catolici unde preotul stie tot ce se intampla in familiile enoriasilor dar si intervine ajuta,indruma ,rol activ!Mai discutam…

    4.Reguli si proceduri
    Dar,peste toate cele de mai sus vorbim de o institutie care Trebuie sa se supuna si legilor de rand,lumesti, alea cu care ne luptam toti zi de zi si in primul rand sa se supuna legilor economice,adica orice venit sa fie impozitat.Ca ce nu-i asa e la negru’ corect?Cu exceptia ,sa zicem, a veniturior dirijate catre ajutotoare sociale.Dar si acestea sub un control strict al societatii,pe fata!
    Si daca exista legi sa existe si infractiuni si pedepse ca d-aia avem lege!Sa fie aceiasi pentru toti!
    Recent am gasit o stire cu hotelul de la Iasi apartinand bisericii, care are si carciuma pentru nunti unde ceva baragladina locala s-a insurat cu o …minora!!!,nu vi se pare ca e de dna???

    5 Promovare si marketing…
    Sigur, nu se potriveste termenul dar vreau sa sublinez idea.
    Poate ca in afara de biserici si scolile pot sa preia raspandirea religiei dar zic cu cu acceptul parintilor si cu promovarea valorilor.Iar la clasle mai mari se poate preda Istoria religiilor.Sau nu…?
    Ca doara, Arsenie Boca nu si-a facut reclama intre meciuri in prime-time ,ci doara prin cuvintele transmise de oameni.
    Cam atat.Sigur vor fi pareri mai competente eu doar am dat o schita.Parerea mea.

Add a Comment