Fără poezie viața e pustiu

Iepurașul năucit

Posted on by cdmitroi Posted in Fără poezie viața e pustiu, Între Cer și Pământ | Leave a comment

Paște Fericit!miel-si-porc

După cum știți, anul acesta nu mai vine iepurașul. Absența lui nu se datorează faptului că nu ați fost cuminți ci pentru că pur și simplu a fost împușcat. Nefeicitul eveniment a avut loc în perioada colindelor când un grup vesel de colindători l-au mătrășit, cu dorința macabră de al îmbrăca pe Isus, tocmai născut, cu blana iepurașușului nostru atât de așteptat. E vorba de colindătorii cu “dom-dom să-nălțăm”. Dar să lăsăm asta.
Cum spuneam și prin decembrie, repetând și iar repetând, tot la fel de frumos am putea spune că vin sărbătorile, iar și iar, vin sărbătorile cu mâncare multă și îmbuibeală peste măsura stomacului nostru, dar vin sărbătorile, momente de pioșenie nemărginită și inimaginabilă liniște sufletească. (acum ceva ani eram agitat de mama focului că nu puteam să adorm de câtă mâncare băgam în mine). Dară vin sărbătorile, apoi ce vine, vine Unu Mai, iar dacă e Unu Mai vrem și Doi Mai (asta parcă e o stațiune (nu Băi) la malul Mării), după Întăiu Maiu (așa la pachet cu Doiu) ce mai vine? Păi vine ziua Europei (amanta lui Zeus), apoi Adormirea Maicii Domnului, Halloween succedat de Moș Nicolae cel cu nuielușa și iar năuceală, vin sărbătorile cu Craciun, cu Anul Nou cu Sf Ion, cu ziua lu Vălică(unica zi din an in care ai voie să iubești pe stil americam), cu Dragobetele (făcurăm și noi o zi de iubit, de parcă toate femeile vor naste de-acu in colo în noiembrie), cu Mărțișoarele, cu Femei și Mămici la pachet, cu 40 de mucenici (bețivii o dau pe 40 de pahare, eu nu am reușit mai mult de 5) ….și brusc pauză. Cum adică? PAUZĂ. E post frate, nu se poate, sătui de atătea sărbători vine postul cu pauza bine meritată până la…Paște! și iar, și iar. Dacă peste toate astea luăm în calcul și programarea vieții noastre e minunat. Vorbim de programarea ”până la” și ”după” timp în care fiecare dintre noi stie să poziționeze în propria poezie întregul program al nepăsării, colac peste pupăză (nu știu cum vine asta cu colacu și cu pupăza), mai avem și alte repere, cum ar fi ziua de naștere, a noastră, a soției/iubirei/amantei, a mamei, a tatei, a fratelui/surorii, a bunicii, a bunicului, prieteni/prietene, ziua nunții…ziua, ziua..inventăm zi de sărbătoare individuală ori colectivă pentru că avem nevoie de repere.
Comprimam timpul ori îl dilatam după niște programe false căutând repere pentru a face ceva (după ce duc copilul la școala în dau la înot, dar el poate să meargă la înot și îninte de vârsta de 6-7 ani), programăm viața după niște tipare în care, fără să vrem, credem. Este foarte limpede ca aceste tipare nu sunt ale noastre, sunt ale mulțimii care ne împinge să facem asta. Uite așa devenim turmă, acea turmă de oi care e în stare să se arunce în râpă, una dupa alta.
Toate aceste programe ne întrerup din drumul nostru netezindu-l cu nepăsare, uitănd a face atunci când avem intentia să o facem, suntem ademeniți într-o plasă a reprogramării instinctelor și dorințelor, frustându-ne că nu mai avem timp (pentru că dacă lași totul pănă la Paște și tu  vrei să faci muuuulte lucruri e posibil să o iei razna),  obosindu-ne absolut inutil.
Limitarea simțirii, limitarea vieții, omorârea dorintei și a ființei se face utilizând reperele date de programele societății în care ne facem că trăim. În fiecare zi este ziua noastră, a fiecăruia dintre noi. Avem zilnic sărbătoare. Soarele răsare în fiecare zi, pentru fiecare dintre noi. Bucuria mea e în fiecare zi a Soarelui, atunci când mă trezesc și mă înghesui să cuprind în brațe Soarele, vântul, ploaia, zăpada, când miros florile abia dezmorțite din pomi, când apuc să le mulțumesc pentru binele ce mi-l fac, ziua mea e ACUM! Liberi sub cer suntem toți, liberi fără șabloare și fără să vrem, ne place să lăsăm pe alții să ne progameze bucuria.
Dacă tot nu mai putem răzbate fără program, pentru că este atât de universal și e greu să renunțăm la el haidem ca, din când ăn când, așa pe nepusă masa, zâmbim oamenilor, să îi îmbrațișăm pe cei de lîngă noi, să sunăm un prieten, să facem daruri, să oferim flori, să lăsăm gîndul liber și să acționăm așa cum credem de cuvință, să spunem te iubesc mamei, tatei, surorii, fratelui, nevestei/bărbatului sau oricui ne e drag, oricarui om intalnit, exact în momentul în care simțim asta.
O întamplare (stim dară ca întâmplare vine de la In templo (in templu) adica  nimic nu e întâmplător). Mai de ună seară mă delectam cu o bericioaică pe terasă, alaturi de un prieten drag care și-a sunat soția să îi spună că a ajuns la destinație cu bine. Întmplarea face ca am simțit cum ți-a înghițit brusc pornirea de ai spune „cele două cuvinte”. Habar n-am de ce s-a oprit, de ce a înghițit în sec, ce s-a întâmplat în sufletul lui ca după ceva ani petrecuți cu un om drag să nu mai ai puterea de ai spune te iubesc. Surprinzător, întrebările sunt valabile pentru oricare dintre noi. Uitarea de sine cred că e motivul principal al nepăsării.
Mereu așteptăm să vină sărbătorile, să vină Crăciunul să fim fericiți, să trăim „magia”, ori Paștele să devenim mai buni, mai înțelegători. Motivul este că dacă nu trăim cu adevărat în armonire cu noi înșine și o facem că trebuie, nu ne iertăm pe noi și pe cei apropiați. Haidem să începem cu noi, să trăim în armonie cu noi și cu cei de lângă noi, cu iubire și atenție, cu păsare și responsabilitate și viața va deveni, cu fiecare zi, mai simplă, mai tihnită.
Reperele amintite mai sus ne îndeamnă să umblăm orbecăit prin viață, să avem așteptări de la această viață pe care alții ne-o programează cu succes, ne indeamnă să nu mai avem pasiuni, să nu lăsăm libertatea din noi să creeeze pentru că dacă am fi liberi, dacă am crea ne-m elibera pentur înălțarea noastră.
Să facem ce simțim, când simțim, avem nevoie de libertate și asta ne-o dăm singuri, avem nevoie să râdem cu gura până le urechi, să facem tumbe prin iarbă mereu nu doar de Sf. Marie, să înălțm zmee nu doar de ziua femeii, să ne plimbăm cu bicicleta nu doar de ziua Europei, să privim cerul nu doar de Crăciun, să ascultăm cântecul păsărilor nu doar de Paște, să trăim zi de zi, să facem acestea ori de câte ori simțim așa ceva.
Într-un moment de trezire, după multă rătăcire, am scris:
Mi-e dor

Mi-e dor sa privesc cerul.
Mi-e dor sa ma bucur de fiecare adiere de vant.
Mi-e dor de mirosul de primavara timpurie.
Mi-e dor de crestele muntilor.
Mi-e dor de stele.
Mi-e dor de oamenii din jur.
Mi-e dor de primii pasi.
Mi-e dor de liniste.
Mi-e dor de poezie.
Mi-e dor de  cântec.
Mi-e dor de cântul pasarilor.
Mi-e dor de mine, de acel ce iubea si simtea cele de mai sus.

Dorul de care vorbeam s-a întors și de atunci suntem tare fericiți. Nu clipele ne fac fericiți, ci noi facem clipele fericite. Sau cum spune Tudor Gheorghe în cântecul Dorul Călător.
Așa dar, Crăciun Fericit!

Fără poezie viața e pustiu (64)

Posted on by cdmitroi Posted in Fără poezie viața e pustiu | 1 Comment

Viata Lumii
Miron Costin

A lumii cântu cu jale cumplită viiața,DSC_3854
Cu griji și primejdii cum iaste și ața:
Prea supțire și-n scurtă vreme trăitoare.
O, lume hicleană, lume înșelătoare!
Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară,
Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară.
Trece veacul desfrânatu, trec ani cu roată.
Fug vremile ca umbra și nici o poartă
A le opri nu poate. Trec toate prăvălite
Lucrurile lumii, și mai mult cumplite.
Și ca apa în cursul său cum nu să oprește.
Așa cursul al lumii nu să contenește. Read more

Fără poezie viața e pustiu (63)

Posted on by cdmitroi Posted in Fără poezie viața e pustiu | 3 Comments

Multa lume stie mai mult sau mai putin ca in primii 2 ani de posesie a permisului de conducere am avut deslusit si profundat tainele trabicondusului la bordul unui Trabant 601, combi. Era o masina care ignora toate canoanele fizicii. Era o MINUNE.
Dimineata am primit un fisier audio care mi-a amintit de sunetul suav al motorului. Brusc mi-au venit in mana urmatoarele versuri:

Ce vremuri, ce dezmatz, ce fericire,
Cum mai tragea asa sa moara,
Cu un piston uzat, intr-o bujie
Si-l inecam seara de seara.

Cum se misca el rectiliniu
Ca o minune a tehnicii tarzie
Printre gramezi de aluminiu
Trezind din morti orice stafie. Read more

Fără poezie viața e pustiu (62)

Posted on by cdmitroi Posted in Fără poezie viața e pustiu | Leave a comment

Roza VânturilorIMG_5784

Zdrenţe de nori brăzdează cerul,
Frânturi de soare mângâie-mprejur.
Doar patru puncte desluşesc misterul
Ce îl au astăzi, clipele din jur.

Mă uit pe geam și văd un început…
Un stol de rândunele ce rotesc
In zbor vad brazi crescând încet, tăcut
Sub cercul şifonat  Împărătesc.

În mine se revarsă Universul tot
În mine se revarsă toata bucuria
Cu gândul să-l cuprind nu pot
Dar văd prin ochii minții vecia. Read more

Fără poezie viața e pustiu (61)

Posted on by cdmitroi Posted in Fără poezie viața e pustiu | Leave a comment

Simțiri în anotimp

DSC_3713

Luciei!

Acum că vine toamna
Şi-am primăveri în mine…
Să vină mandră iarna
Cu verile senine.

O frunză ruginie se desprinde
Din creanga verde de stejar
Când toamna aurie o surprinde
Nimic din ce trăim nu e-n zadar.

În primăvara vieții mele
Răsai ca mugurii de-arțar
Cercei de apă, praf de stele
Pe-al Parângului altar. Read more