Oriunde mă voi afla, nicăieri ca-n țara mea

Posted on by cdmitroi Posted in Între Cer și Pământ | Leave a comment

Prietenii știu de sloganul:

Oriunde mă voi afla,
Nicăieri ca-n țara mea,
Țara mea America….

America, pământ românesc
Jos cisma, din America!!!

Ieri am povestit cu un bun prieten despre un oarecare cățel, pe nume Sven, care s-a apucat de scris, căutănd în meandrele necunoscutului explicații despre viață, despre patriotism și multe altele.
Iata ce zice Sven:

“La 20 de ani am decis sa raman in Romania .Cuvinte precum patrie , popor natiune ma emotionau .Eram convins ca pe acest plai , romanii sunt cei mai curajosi  si demni dintre oameni .

Recitam in gand poeziile lui Eminescu si cantam la chitara cantecele  patriotice ale lui Paunescu .

Sa nu ma intelegeti gresit azi nu imi este rusine ca sunt roman , imi este rusine ca alti sunt romani .Astazi traiesc in Romania intr-o societate speriata pe care nimic nu o mai misca . Romania pe care o stiti voi(cei plecati)  probabil mai traieste in discursurile lui Dan Puric si cantecele lui Tudor Gheorghe . In rest este un scandal permanent  in care sportul national este datul la gioale , sa moara si capra vecinului  sau sa moara vecinul si sa-I iau eu capra .

Valoarea , respectul pentru munca bine facuta au murit , important este sa fie ieftint sau daca se poate gratis .

Educatia este inexistenta , de curand am intrebat un tanar ce carti ii plac .M-a privit ca  pe un martian si dupa o perioada indelungata de gandire mi-a spus simplu SF.I-am cerut sa-mi dea macar un titlu .Raspunsul a venit simplu Harry Potter .

Mi-a adus aminte ca la varsta lui aveam abonamente la 3 biblioteci si citeam tot ce imi cadea in mana .Se pare insa ca nu mi-a folosit la nimic , din moment ce imi este imposibil sa comunic cu cei de varsta lui .

Romania  (asa cum o stiti voi ) se scufunda si asta nu e vina cuiva .Orice sistem tinde sa se erodeze din interior .Am crezut ca e vina politicului si politicianismului , intr-o zi mi-am dat seama ca politicieni nu sunt decat o reflexie a societatii in care traim. De fapt din 4 in 4 ani se fac alegeri doar pentru a sti si UDMR  cu cine va guverna .Nimic nu se schimba totul e etern .

Traditile frumoase sarbatori precum Pastele si Craciunul sunt goale de continut . Ne ducem la biserica dupa care transformam sangele Domnului in spritz .Totul este un gratar permanent cu mici si bere  si neaparat  manele  .

Omenia , pilda bunului samaritean , al vecinului saritor nu mai exista .Un vecin de-al meu a facut imprudent sa lezeze cu apelativul “zat” o pisica .Nu a stiut ca aceasta se bucura de protectia sus pusa a unei babe de la parter .Asa ca baba il astepta in fiecare zi ,cand venea de la service si agata de usa liftului o placuta cu “asccensor in reparatie “ .Vecinul statea doar la etajul 10 .
…………….
Nu stiu incontro ne indreptam si unde vrem sa ajungem .In Romania orice drum este o aventura cu surprize si in mare parte neplacute .
Nu avem siguranta pe nimic , si nici nu cred ca mai speram in ceva , sau traim cu convingere a ceva .Suntem demoralizati , debusolati si nimic nu ne  mai multumeste .”

Textul e copiat de aici

Vinerea Albă

Posted on by cdmitroi Posted in Între Cer și Pământ | Leave a comment

Am văzut sloganul din titlu, ieri, în timp ce mă aflam într-o vizită de lucru. Mi-a plăcut mult. Da! Este ceea ce avem vinerea neagranevoie, de o zi minunată și albă, luminoasă.

Unii zic că e deschiderea sezonului de sărbători, adică declinul nostru financiar. O fi deschiderea sezonului la uitarea de sine. Sunt convins că toți ați văzut la știri ori pe youtube cum se calcă oamenii în picioare să pună mâna pe un produs la preț redus. De ce nu îi zice vinerea oarbă nu știu, sună mai bine. Este o zi preluată de la americani, dar ce treaba am eu cu america?

I-a sa va zic un banc. E cu japonezi, dar se potrivește.

” La o masă stă un român și un japonez într-un schimb de experiență la o bere.
– Măi japonezule, tu câte ore muncești pe zi?
– 8 ore!
– Și pentru ce muncești tu 8 ore?
– 2 ore pentru mine, 2 ore pentru fabrică, 2 ore pentru Împărat și 2 ore pentru Japonia!
– Bun, zice românul și mai comandă o bere.
Apoi japonezul întrebă?
– Măi românule, tu câte ore muncești pe zi?
– 8 ore!
– Și pentru ce muncești tu 8 ore?
– 2 ore pentru mine, 2 ore pentru fabrică…Împărat nu avem și ce treabă am eu cu Japonia…”

Totuși, istoria spune cu totul și cu totul altceva. Vinerea neagra reprezintă arestarea și condamnarea la moarte prin ardere pe rug a membrilor Ordinului Templierilor, care a avut loc fix vineri, 13 octombrie 1307.  Tot de atunci paranoicii spun că ziua de 13 e de porc.

Așa că, dragii mei, nu mai plecați urechea la baliverne. Unde mai pui, că în economia naționala, toți comercianții online și offline, adică virtuali ori reali, prostesc pe față cumpăratorii, crescând prețurile prin octombrie pentru ca azi, vineri să vă ademenească cu reduceri.

Cum spun știristele, de azi căpătăm o febră de care vom scăpa în jurul datei de 25 decembrie, cu bugetul golit și plin de datorii. Așa febră mai zic și eu.

Vă recomand un tratament cu soare, cu zăpadă, cu ger și lăsați prostiile pe seama altora.

Am mai spus eu despre asta și cu altă ocazie. (vezi aici)

Rumburak, cel fără de febra sărbătorilor

Un punct de vedere

Posted on by cdmitroi Posted in Între Cer și Pământ | 1 Comment

Că a fost sau nu o mână criminală, nu pot judeca.colectiv-club-620x330

Sunt îndurerat de evenimentele din Clubul Colectiv, am prieteni dragi răniti în spitale și le doresc din inima să revina cât mai curând în jurul nostru.
Ce m-a determinat însă să scriu, are legătură cu atitudinea celor  248 de biserici din București  în raport cu durerea celor care au murit , cu durerea celor răniți, cu durerea celor ce plâng continuu de atâtea zile. Urmărind stirile și veștile cu privire la evenimentele din Clubul de Foc nu am văzut nici o reacție (NICI O REACȚIE) a bisericii ortodoxe Române (mai departe bor). Conform dicționarului limbii Romane cuvântul ortodox înseamnă:  Care ține de Biserica creștină răsăriteană, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului. Read more

Istoria se repetă

Posted on by cdmitroi Posted in Între Cer și Pământ | Leave a comment

Aud în stânga și în dreapta de refugiații musulmani care își fac apariția în istorica și mirobolanta Europă. Mă uit la drepturile omuluiei cum vin săracii cu o borsetuță plină cu firfirei, cu smartfoane și multe drepturi  să se linisteașcă de valurile de crime ce se întrevăd în țărișoarele lor de baștina. Se zice că vin femei cu copii și bătrâni, dar eu vad pe televizor oameni in puterea muncii, tineri și puternici. Nu înțeleg prea mult de ce vin ei buluc pacilea, dar înțeleg de ce suntem noi revoltați de venirea lor, de frică! Revolta asta a noastră pașnică este pe de o parte legitimă, dar dacă ne uitam nițel in istoria omenirii avem de a face cu legea compensației Universale. Cum asa? Iacătă. În anul 1096 avea loc prima Cruciadă de cucerire și punere la zid a non-creștinilor. S-au dus ei frumoșii și prea-drepții europeni, conduși de regii vremilor să propovaduiască creștinismul cu sabia în mână, omorând fără scrupule orice urmă de non-creștin de pe teritoriile arabe ale acelei vremi (și surprinzător nițel actuale). Imperiul Roman decăzuse de ceva vreme de pe metereze și era întro maxima dezbinare, odata cu marea schisma din 1054. Supărați pe viața de musulman s-au dus cu mic cu mare să facă dreptate cauzând astfel timp de aproape 300 de ani cele mai mari atrocități împotiva omenirii. Este cunoscut faptul că în numele lui Isus au murit mai mulți oameni în comparație cu nazismul. Totul a pornit de la manipularea religioasă a bisericilor din acea vreme care sustinea Crestinismul extremist. Nici la ei acasă nu erau prea îngăduitori. Fanatismul creștin propovaduit de mai marii bisericilor de odinioara au omorat minți luminate, oameni nevinovati, musulmani, evrei, vrăjitori imaginari…
Apoi istoria și, cum spunem mai devreme, legea compensației, a ridicat din cenusă Imperiul Otoman care a ocupat și modificat întreaga hartă culturală și geo-politică a Europei. Timp de 600 de ani, aceștia au ocupat întreaga lume din jurul bazinului marii mediterane, chiar și căteceva din teritoriile creștine și dezbinate din fostul imperiu roman de răsărit. Ce au facut Otomanii? Exact ce au făcut creștinii, sub formă de răzbunare și impunere a religiei lor. Vedem în limbă, pot și obiceiuri, în cultură și artă această ocupație.
Anii trec, Europa se războiește bine- ha, vreo 100 de ani, incluzând aici și războiul rece, în acest timp  se umple Europa de musulmani chemați și primiți pentru creșterea demografică și forță ieftină de munca. Să nu uitam că Germania s-a ridicat pe umerii turcilor după al 2-lea război iar acum nu știe cum să îi stăpânescă, să nu uitam câți palestinieni sunt acum în Anglia. Păi oamenii aștia credeți că nu citesc istoria? credeți că oamenii aștia nu sunt fanatici? Să nu ne îmbătăm cu apă rece.
În aceste vremuri grele, în plină criză demografică a Europei, unde populația băștinașă preferă carieră, liniște și nu copii, mai marii țarilor se gândesc cu groază la faptul că rămane continentul nost bătrân fără forță de munca, că neamțu și francezu nu mai fac copii cu nemiluita de frica imaginară a zilei de mâine și uite așa, în 100 de ani, în Europa, se vor auzi muiezinii cântând din zori și până seara în minaretele lor din centrul marilor metropole, iar femeiile frumoase cu ținute decoltate nu vor mai fi văzute pe stărazi. Nasol, dar meritam. Extremismul duce la extremism.
Să fim sănătoși, să facem multi copii, să ne gândim în primul rând la educația lor, să promovăm valorile tinere pline de entuziasm, să lăsam vechile și îmbătrânite metehne.
Să nu devenim și noi extremiști, cum de altfel am fost peste tot pe unde am colonizat lumea, a se vedea Australia, Americile, Africa și pe unde am mai “civilizat” lumea.
Ce va urma, nu știu, dar abia aștept.

Iepurașul năucit

Posted on by cdmitroi Posted in Fără poezie viața e pustiu, Între Cer și Pământ | Leave a comment

Paște Fericit!miel-si-porc

După cum știți, anul acesta nu mai vine iepurașul. Absența lui nu se datorează faptului că nu ați fost cuminți ci pentru că pur și simplu a fost împușcat. Nefeicitul eveniment a avut loc în perioada colindelor când un grup vesel de colindători l-au mătrășit, cu dorința macabră de al îmbrăca pe Isus, tocmai născut, cu blana iepurașușului nostru atât de așteptat. E vorba de colindătorii cu “dom-dom să-nălțăm”. Dar să lăsăm asta.
Cum spuneam și prin decembrie, repetând și iar repetând, tot la fel de frumos am putea spune că vin sărbătorile, iar și iar, vin sărbătorile cu mâncare multă și îmbuibeală peste măsura stomacului nostru, dar vin sărbătorile, momente de pioșenie nemărginită și inimaginabilă liniște sufletească. (acum ceva ani eram agitat de mama focului că nu puteam să adorm de câtă mâncare băgam în mine). Dară vin sărbătorile, apoi ce vine, vine Unu Mai, iar dacă e Unu Mai vrem și Doi Mai (asta parcă e o stațiune (nu Băi) la malul Mării), după Întăiu Maiu (așa la pachet cu Doiu) ce mai vine? Păi vine ziua Europei (amanta lui Zeus), apoi Adormirea Maicii Domnului, Halloween succedat de Moș Nicolae cel cu nuielușa și iar năuceală, vin sărbătorile cu Craciun, cu Anul Nou cu Sf Ion, cu ziua lu Vălică(unica zi din an in care ai voie să iubești pe stil americam), cu Dragobetele (făcurăm și noi o zi de iubit, de parcă toate femeile vor naste de-acu in colo în noiembrie), cu Mărțișoarele, cu Femei și Mămici la pachet, cu 40 de mucenici (bețivii o dau pe 40 de pahare, eu nu am reușit mai mult de 5) ….și brusc pauză. Cum adică? PAUZĂ. E post frate, nu se poate, sătui de atătea sărbători vine postul cu pauza bine meritată până la…Paște! și iar, și iar. Dacă peste toate astea luăm în calcul și programarea vieții noastre e minunat. Vorbim de programarea ”până la” și ”după” timp în care fiecare dintre noi stie să poziționeze în propria poezie întregul program al nepăsării, colac peste pupăză (nu știu cum vine asta cu colacu și cu pupăza), mai avem și alte repere, cum ar fi ziua de naștere, a noastră, a soției/iubirei/amantei, a mamei, a tatei, a fratelui/surorii, a bunicii, a bunicului, prieteni/prietene, ziua nunții…ziua, ziua..inventăm zi de sărbătoare individuală ori colectivă pentru că avem nevoie de repere.
Comprimam timpul ori îl dilatam după niște programe false căutând repere pentru a face ceva (după ce duc copilul la școala în dau la înot, dar el poate să meargă la înot și îninte de vârsta de 6-7 ani), programăm viața după niște tipare în care, fără să vrem, credem. Este foarte limpede ca aceste tipare nu sunt ale noastre, sunt ale mulțimii care ne împinge să facem asta. Uite așa devenim turmă, acea turmă de oi care e în stare să se arunce în râpă, una dupa alta.
Toate aceste programe ne întrerup din drumul nostru netezindu-l cu nepăsare, uitănd a face atunci când avem intentia să o facem, suntem ademeniți într-o plasă a reprogramării instinctelor și dorințelor, frustându-ne că nu mai avem timp (pentru că dacă lași totul pănă la Paște și tu  vrei să faci muuuulte lucruri e posibil să o iei razna),  obosindu-ne absolut inutil.
Limitarea simțirii, limitarea vieții, omorârea dorintei și a ființei se face utilizând reperele date de programele societății în care ne facem că trăim. În fiecare zi este ziua noastră, a fiecăruia dintre noi. Avem zilnic sărbătoare. Soarele răsare în fiecare zi, pentru fiecare dintre noi. Bucuria mea e în fiecare zi a Soarelui, atunci când mă trezesc și mă înghesui să cuprind în brațe Soarele, vântul, ploaia, zăpada, când miros florile abia dezmorțite din pomi, când apuc să le mulțumesc pentru binele ce mi-l fac, ziua mea e ACUM! Liberi sub cer suntem toți, liberi fără șabloare și fără să vrem, ne place să lăsăm pe alții să ne progameze bucuria.
Dacă tot nu mai putem răzbate fără program, pentru că este atât de universal și e greu să renunțăm la el haidem ca, din când ăn când, așa pe nepusă masa, zâmbim oamenilor, să îi îmbrațișăm pe cei de lîngă noi, să sunăm un prieten, să facem daruri, să oferim flori, să lăsăm gîndul liber și să acționăm așa cum credem de cuvință, să spunem te iubesc mamei, tatei, surorii, fratelui, nevestei/bărbatului sau oricui ne e drag, oricarui om intalnit, exact în momentul în care simțim asta.
O întamplare (stim dară ca întâmplare vine de la In templo (in templu) adica  nimic nu e întâmplător). Mai de ună seară mă delectam cu o bericioaică pe terasă, alaturi de un prieten drag care și-a sunat soția să îi spună că a ajuns la destinație cu bine. Întmplarea face ca am simțit cum ți-a înghițit brusc pornirea de ai spune „cele două cuvinte”. Habar n-am de ce s-a oprit, de ce a înghițit în sec, ce s-a întâmplat în sufletul lui ca după ceva ani petrecuți cu un om drag să nu mai ai puterea de ai spune te iubesc. Surprinzător, întrebările sunt valabile pentru oricare dintre noi. Uitarea de sine cred că e motivul principal al nepăsării.
Mereu așteptăm să vină sărbătorile, să vină Crăciunul să fim fericiți, să trăim „magia”, ori Paștele să devenim mai buni, mai înțelegători. Motivul este că dacă nu trăim cu adevărat în armonire cu noi înșine și o facem că trebuie, nu ne iertăm pe noi și pe cei apropiați. Haidem să începem cu noi, să trăim în armonie cu noi și cu cei de lângă noi, cu iubire și atenție, cu păsare și responsabilitate și viața va deveni, cu fiecare zi, mai simplă, mai tihnită.
Reperele amintite mai sus ne îndeamnă să umblăm orbecăit prin viață, să avem așteptări de la această viață pe care alții ne-o programează cu succes, ne indeamnă să nu mai avem pasiuni, să nu lăsăm libertatea din noi să creeeze pentru că dacă am fi liberi, dacă am crea ne-m elibera pentur înălțarea noastră.
Să facem ce simțim, când simțim, avem nevoie de libertate și asta ne-o dăm singuri, avem nevoie să râdem cu gura până le urechi, să facem tumbe prin iarbă mereu nu doar de Sf. Marie, să înălțm zmee nu doar de ziua femeii, să ne plimbăm cu bicicleta nu doar de ziua Europei, să privim cerul nu doar de Crăciun, să ascultăm cântecul păsărilor nu doar de Paște, să trăim zi de zi, să facem acestea ori de câte ori simțim așa ceva.
Într-un moment de trezire, după multă rătăcire, am scris:
Mi-e dor

Mi-e dor sa privesc cerul.
Mi-e dor sa ma bucur de fiecare adiere de vant.
Mi-e dor de mirosul de primavara timpurie.
Mi-e dor de crestele muntilor.
Mi-e dor de stele.
Mi-e dor de oamenii din jur.
Mi-e dor de primii pasi.
Mi-e dor de liniste.
Mi-e dor de poezie.
Mi-e dor de  cântec.
Mi-e dor de cântul pasarilor.
Mi-e dor de mine, de acel ce iubea si simtea cele de mai sus.

Dorul de care vorbeam s-a întors și de atunci suntem tare fericiți. Nu clipele ne fac fericiți, ci noi facem clipele fericite. Sau cum spune Tudor Gheorghe în cântecul Dorul Călător.
Așa dar, Crăciun Fericit!